MENIU

Francezii vor primi, timp de șase ani, bani de la stat pentru a-și repara electrocasnicele

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Francezii vor putea primi bani de la stat pentru a-și repara electrocasnicele. Programul, gândit pentru reducerea deșeurilor, va începe pe 15 decembrie și se va desfășura pe o perioadă de șase ani.

Cum funcționează: doritorii vor putea merge într-unul din centrele de reparații înscrise în program centre care vor beneficia de eticheta „QualiRépar”.

De exemplu, pentru fierul de călcat vor beneficia de o reducere de 10 euro. Pentru o mașină de spălat, un frigider sau o tabletă reducerea urcă la 25 de euro. Pentru un calculator personal statul francez va acorda o reducere de 45 de euro.

Din 2024 vor fi oferite fonduri şi pentru repararea de imprimante, roboţi de bucătărie şi cuptoare cu microunde, potrivit europafm.ro.

În 2025 vor fi incluse aparatele de aer condiţionat mobile, uscătoarele de păr şi ventilatoarele. De menționat: nu vor fi reparate produsele care beneficiază încă de garanție.

Valoarea programului se ridică la 410 milioane de euro și își propune reducerea deșeurilor.

Mai multe articole despre:
reparare electrocasnice franta