MENIU

FRANȚA, măsură fără precedent în cazul jihadiștilor capturați

Premierul francez Manuel Valls a anunțat marți crearea, 'până la sfârșitul anului', a unor 'secțiuni speciale' în închisorile țării pentru a-i izola pe deținuții jihadiști, relatează AFP, citată de Agerpres. 

'Până la sfârșitul anului (...), supravegherea deținuților considerați radicalizați va fi organizată în secțiuni speciale create în cadrul penitenciarelor', a declarat Valls de la tribuna Adunării Naționale. De asemenea, el a anunțat că dispozitivul francez în vederea introducerii unui sistem european privind schimbul de date ale pasagerilor aerieni europeni (PNR) va fi finalizat în septembrie 2015. 'În cursul anului, vom lansa și supravegherea deplasărilor aeriene ale persoanelor suspectate de activități criminale', a spus el în cadrul discursului. 'Platforma de control franceză va fi operațională din septembrie 2015", a precizat el. Acest sistem așa-numit PNR (Passenger Name Record) este în prezent blocat în Parlamentul European. Nu în ultimul rând, Valls le-a spus deputaților francezi că în fața amenințării teroriste vor fi luate 'măsuri excepționale', dar 'niciodată măsuri de excepție' care pun în pericol statul de drept.

Mai multe pe Agerpres