Fotografiile cu liderul nord-coreean care şochează lumea: Kim Jong-Un, victima unei mode bizare
Toţi ochii sunt aţintiţi pe Coreea de Nord, iar în ultimele zile Kim Jong-Un a devenit, din nou, ţinta glumelor, după ce a fost fotografiat purtând o pereche de pantaloni extravaganţi.
O serie de imagini făcute publice de agenţia de presă din Coreea de Nord fac înconjurul lumii, iar asta pentru că în imagini Kim Jong-Un poartă o pereche de pantaloni extrem de largi, semănând aproape cu o fustă pantalon.
Jurnaliştii de la Esquire au glumit pe seama alegerilor vestimentare ale lui Kim Jong-Un, întrebându-se dacă dictatorul din Coreea de Nord are parte de un moment "tip Marilyn Monroe", în care aerul cald îi umflă pantalonii, dar şi dacă nu cumva pantalonii au cumva sârme care să le ofere forma sau, cea de-a treia variantă oferită de revistă, poate că acesta suferă de elefantiazis, o afecţiune caracterizată prin mărirea extremă în volum a mâinilor sau picioarelor.