MENIU

FOTO | Au plecat la muncă în Franța cu 1,2 tone de mâncare și băutură în bagaje

Au plecat la muncă în Franța cu 1,2 tone de mâncare și băutură în bagaje

Polițiștii de frontieră austrieci au descoperit într-un autocar din Republica Moldova 1,2 tone de mâncare și băutură. Vehiculul se îndrepta spre Franța. Întreaga încărcătură a fost confiscată, apoi distrusă.

Echipa mobilă a Biroului Vamal din Austria a trecut la controlul vehiculului în care se aflau 25 de cetățeni moldoveni care plecau la muncă în Franța, după ce au fost primite niște informații.

În compartimentele pentru bagaje ale autocarului au fost descoperite pachete cu mâncare și băutură care cântăreau, în total, 1,2 tone. Majoritatea pachetelor aparțineau celor 25 de călători.

În pachete au fost găsite aproximativ 510 kilograme de carne și pește, 84 de kilograme de brânză, dar și legume, iar o parte din ele erau deja alterate. De asemenea, au fost găsiți și 304 litri de alcool. În urma controlului, marfa a fost confiscată, spre a fi distrusă, iar șoferii au fost amendați cu 1.300 de euro.

„Reglementările stricte de import pentru alimente de origine animală și vegetală există dintr-un motiv întemeiat: împiedică apariția epidemilor și a bolilor”, a precizat Gernot Blümel, ministrul de Finanțe al Austriei.

Mai multe articole despre:
franta moldoveni tone de mancare bautura