MENIU

Fostul șef al Băncii Naționale a Ucrainei, dat în URMĂRIRE GENERALĂ. Ce ACUZAȚII i se aduc și cine sunt COMPLICII

Kirilo Şevcenko / Foto: Wikipedia

Agenția națională anticorupție din Ucraina l-a dat în urmărire generală pe fostul guvernator al băncii centrale Kirilo Şevcenko, împreună cu doi angajați ai băncii Ukrgazbank, fiind suspectați de deturnarea a peste 200 de milioane de grivne, echvalentul a 5,42 milioane de dolari.

Şevcenko a demisionat brusc la începutul acestei luni, invocând probleme de sănătate,relatează Reuters preluat de HotNews.ro.

Ulterior, el a afirmat că s-a confruntat cu presiuni politice după ce un vechi caz de delapidare împotriva sa a fost redeschis imediat după plecarea sa. Kirilo Şevcenko a negat acuzațiile.

El a preluat postul de guvernator în iulie 2020, în timpul pandemiei de coronavirus, promițând să mențină independența băncii și să coopereze cu Fondul Monetar Internațional (FMI).

În demisia sa, acesta a marjat pe succesele băncii de la începutul invaziei Rusiei, la 24 februarie, inclusiv funcționarea neîntreruptă a sistemului financiar și prevenirea panicii pe piața valutară și a ieșirii de capital pe scară largă pentru a proteja rezervele.