Fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, ELIBERAT de un tribunal din Kiev
Un tribunal din Kiev l-a eliberat luni seara pe opozantul Mihail Saakaşvili, respingând astfel solicitarea Parchetului, care ceruse în acest caz consemnare la domiciliu cu brăţară electronică pentru fostul preşedinte georgian, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili şi susţinătorii săi, printre care mai mulţi deputaţi, au primit anunţul judecătoarei cu aplauze.
Mihail Saakaşvili, acuzat în Ucraina de intrare ilegală în ţară şi susţinere a unei organizaţii criminale, a respins luni învinuirile ce i se aduc şi a susţinut că preşedintele rus, Vladimir Putin, are un rol în problemele juridice cu care el se confruntă, relatează agenţia DPA.
Mihail Saakaşvili a fost reţinut sâmbătă, înainte de a conduce un marş de protest prin centrul Kievului făcând apel la demiterea lui Poroşenko.
Saakaşvili şi Poroşenko au fost cândva aliaţi. Erau uniţi atât de idealurile politice occidentale, cât şi de aversiunea faţă de regimul lui Putin, ţările lor fiind amândouă în conflict cu Rusia.
Poroşenko l-a ajutat pe Saakaşvili să devină guvernator al importantei regiuni ucrainene Odesa, de la Marea Neagră, în 2015. Dar, după un an şi jumătate, Saakaşvili a demisionat, acuzându-l pe Poroşenko de perpetuarea unei corupţii adânc înrădăcinate.
Petro Poroşenko i-a retras cetăţenia ucraineană lui Saakaşvili în urmă cu câteva luni.
Aliaţii lui Poroşenko l-au acuzat pe Saakaşvili că a acceptat sute de mii de dolari de la surse ce au legături cu Rusia pentru campania sa de a-l înlătura pe liderul ucrainean.
Poroşenko a devenit preşedinte în 2014, după înlăturarea predecesorului său prorus Viktor Ianukovici, în contextul unei mişcări de protest ce făcea apel la strângerea legăturilor cu Occidentul.