Fostul premier al Moldovei Vlad Filat, aflat după gratii, a intrat în greva foamei
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, reținut la 15 octombrie pentru corupție, a intrat de luni în greva foamei, nemulțumit de tratamentul la care este supus în penitenciarul din Chișinău unde este încarcerat
Fostul premier al Republicii Moldova și fost lider al PLDM Vlad Filat a intrat de astăzi în greva foamei, nemulțumit de tratamentul degradant la care este supus în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Anunțul a fost făcut azi de avocații acestuia printr-un comunicat de presă, informează MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, autoritățile au încercat constant să limiteze contactul deputatului cu publicul iar în cadrul ultimelor întîlniri cu avocații acesta s-a plîns pe faptul că în privința sa sînt constant întreprinse acțiuni de intimidare, inclusiv prin intermediul deținuților din penitenciar.
“Filat consideră că scopul respectivelor acțiuni ilegale din partea autorităților statului nu este altul decît demoralizarea sa”, se arată în comunicat.
Politicianul a fost reținut la 15 octombrie curent după ce la solicitarea Procurorului general i-a fost retrasă imunitatea parlamentară. În aceeași zi Filat a fost escortat de către ofițerii CNA la sediul instituției și reținut pentru 72 de ore. Ulterior mandatul de arest preventiv a fost prelungit pînă la 14 decembrie.