MENIU

Fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili, condamnat la trei ani de închisoare

Mihail Saakaşvili

Justiția din Georgia l-a declarat vinovat pe ex-președintele țării Mihail Saakașvili și l-a condamnat în lipsa sa la trei ani de închisoare, în dosarul Sandro Ghirgvliani, transmite agenția ucraineană Unian, citată de Deschide.md.

În cazul Sandro Ghirgvaliani, Mihail Saakașvili este învinuit în baza articolului „depășirea atribuțiilor de serviciu”. Aceasta este prima sentință din cele patru dosare care au fost deschise în Georgia pe numele lui Saakașvili.

Potrivit anchetei, Saakașvili i-a promis ilegal fostului șef al Departamentului Securității Constituținale, Date Ahalaia, că îi va ierta pe cei condamnați pentru moartea lui Sandro Ghirgvliani și apoi, ocolind Comisia de resort, să-i ierte și pe Gherontia Alania, Mihail Bibiluridze, Avtandil Apțiauri și Alexandr Gaciava, respectiv să creeze condiții pentru eliberarea acestora.

Judecătorii au precizat că Saakașvili personal a falsificat actele și, ulterior, i-a iertat pe criminali înaintea termenelor prevăzute.

Cazul asasinării în 2006 a angajatului „Băncii Unite a Georgiei”, Sandro Ghirgvliani, a fost unul dintre cele mai răsunătoare cazuri din Georgia. Bancherul a fost omorât de către patru angajați de rang înalt ai Ministerului de Interne de la Tbilisi. Incidentul a avut loc după o ceartă dintr-un restaurant din capitala georgiană.

Mai multe articole despre:
Georgia Mihail Saakaşvili