Fostul consilier al lui Trump admite că a fost agent de lobby pentru guvernul Turciei
Michael Flynn, fost consilier pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump, a câștigat toamna trecută 530.000 de dolari pentru activități de consultanță de care ar fi putut beneficia guvernul Turciei, relatează USA Today, citat de Agerpres.
Săptămâna aceasta, Flynn, demis în februarie de la Casa Albă, a făcut această dezvăluire după ce s-a înregistrat oficial ca agent străin la Ministerul Justiției, în baza legii americane care le cere persoanelor reprezentând interese ale unor puteri străine să informeze în legătură cu această relație, inclusiv cu detalii financiare.
Fostul consilier al lui Trump a prezentat Ministerului Justiției detaliile colaborării sale cu firma olandeză de consultanță Inovo BV, deținută de un om de afaceri turc având relații cu președintele Recep Tayyip Erdogan.
Avocatul lui Flynn, Robert Kelner, a precizat că clientul său și-a închis anul trecut firma, Flynn Intel Group, pentru că activitatea prestată pentru Inovo BV "ar putea fi interpretată ca fiind în primul rând în folosul Turciei".
Potrivit noilor documente, Inovo a emis cecuri cu șase cifre pentru firma lui Flynn în septembrie și octombrie anul trecut, în timp ce acesta era consilierul pentru securitate națională în echipa de campanie a lui Donald Trump, ultima plată, în sumă de 145.000 de dolari, fiind datată 14 noiembrie, cu câteva zile după alegerea lui Trump la președinția SUA.
În cadrul contractului cu Inovo, Flynn Intel Group a angajat o echipă pentru investigarea lui Fethullah Gulen, clericul turc care trăiește în exil în statul american Pennsylvania și căruia Erdogan îi cere extrădarea, fiind considerat vinovat pentru tentativa de puci din 2016. Chiar în ziua alegerilor, Flynn a semnat în publicația The Hill un editorial în care Gulen era numit "cleric radical" și care sugera că guvernul american "nu ar trebui să-i asigure adăpost".
Flynn Intel Group susține în documentele depuse la Ministerul Justiției că articolul în cauză nu a fost publicat la solicitarea Inovo sau a guvernului turc, deși admite că firma olandeză a studiat draftul înainte de publicare. Michael Flynn și-a închis firma la jumătatea lunii noiembrie.
Fondatorul Inovo, Ekim Alptekim, a respins pe Twitter ideea că autoritățile turce ar fi beneficiat de pe urma activității lui Flynn, afirmând că nu a angajat niciodată pe cineva ca să facă lobby pentru guvernul turc și că nici el și nimeni din guvernul de la Ankara nu a știut dinainte de articolul despre Gulen.
Președintele Trump l-a concediat pe Flynn luna trecută pe motiv că l-a indus în eroare pe vicepreședintele Mike Pence în legătură cu convorbirile sale cu ambasadorul rus la Washington.