MENIU

Fostul baterist al trupei AC/DC, arestat din nou în Noua Zeelandă

Phil Rudd, fostul baterist al rockerilor australieni de la AC/DC, condamnat recent la opt luni de arest la domiciliu pentru amenințări cu moartea și posesie ilegală de droguri, a fost din nou arestat sâmbătă seara în locuința sa din Noua Zeelandă.

Anunţul arestării lui Phil Rudd a fost făcut de avocatul său, Craig Tuck, care nu a dezvăluit însă şi circumstanțele arestării clientului său, care a avut loc pe proprietatea acestuia din Tauranga (nordul țării). Potrivit site-ului NZ Herald, Rudd se afla în compania unor prostituate, transmite Agerpres. (sic!)

"Tot ce pot spune este că el a fost arestat și că va compărea la ora 10.00 (22.00 GMT duminică) în fața instanței din Tauranga", a spus avocatul.

Poliția a refuzat să confirme arestarea muzicianului în vârstă de 61 de ani.

Când a fost condamnat la începutul lunii iulie, judecătorul Thomas Ingram i-a adresat un avertisment sever lui Phil Rudd dacă va încălca condițiile eliberării sale sub supraveghere, promițându-i că în caz contrar va ajunge în spatele gratiilor, amintește AFP.

Phil Rudd a fost condamnat la 9 iulie pentru că l-a amenințat cu moartea pe un angajat al său, căruia i-a reproșat proasta organizare a unui eveniment de lansare a albumului său solo 'Head Job' în august 2014. El a fost, de asemenea, condamnat și pentru posesie de droguri.

Fostul baterist al AC/DC a fost înlocuit de Chris Slade, bateristul formației la începutul anilor 1990, pentru a participa la ultimul turneu de promovare al grupului, "Rock sau Bust", care are loc în această perioadă în Europa.

În luna mai, Angus Young, solist, chitarist, compozitor și co-fondator al formației, a explicat că Rudd nu mai era omul pe care l-a cunoscut în anii 1970, pe vremea când a fondat formaţia rock cu 200 de milioane de albume vândute.

Aceasta este a doua schimbare în componența AC/DC, după ce Malcolm Young, chitarist și co-fondator al grupului, tratat pentru demență de anul trecut, a fost înlocuit de fratele său Angus.