Fost premier polonez : Rusia a devenit o problemă strategică a Uniunii Europene
Fostul premier polonez și preşedinte ales al Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat, vineri, că Rusia nu mai este un partener strategic al Uniunii Europene, ci a devenit "o problemă strategică", informează Mediafax.
"Din punctul de vedere al esenţei relaţiei dintre Rusia, Ucraina, Polonia şi Europa (...), după summitul NATO din 2008, de la Bucureşti, nu am avut nico îndoială că jocul geopolitic dintre Rusia şi Europa şi dintre Rusia şi Polonia va avea ca miză Ucraina. Pentru preşedintele Vladimir Putin şi pentru Rusia de astăzi, Uniunea Europeană reprezintă o problemă. Şi trebuie să înţelegem, cred că suntem aproape de acest moment, că Rusia nu este partenerul nostru strategic. Rusia este problema noastră strategică", a declarat Tusk pentru Financial Times.
În ceea ce privește mandatul său de președinte al Consiliului European, Tusk a afirmat că nu este un adept al ideologiilor și al strategiilor pe 20 de ani.
"Dacă sunt federalist în contextul european? Răspunsul este nu. Nu îmi plac ideologiile, nu îmi plac strategiile pe 20 de ani. Sunt nişte prostii. Trebuie să fii pregătit să reacţionezi la orice situaţie. Trebuie să aperi substanţa, valorile elementare", a adăugat Tusk.