MENIU

Forța aeriană a Rusiei are probleme. Ce flotă de avioane de vânătoare a fost adusă la sol

Avion rusesc

Rusia și-a adus la sol, săptămâna trecută, întreaga flotă de avioane de război SU - 27 care ar cuprinde de 300 de aparate de zbor, după ce o aeronavă de acest gen din echipa acrobatică s-a prăbușit iar pilotul a murit. 

Este vorba de un incident recent dintr-o serie mai lungă se astfel de evenimente în care au fost implicate avioane rusești, lucru care pune la îndoială modernizarea armatei și mentenanța aparatelor de zbor, transmite Business Insider, citată de Ziare.com.

În martie, Rusia i-a retras pe mulți dintre cei mai buni piloți ai săi din Siria, chiar dacă aceștia „au lăsat misiuni militare neîndeplinite”, cum ar fi încercuirea orașului Alep, după cum a subliniat Jeff White, cercetător la Washington Institute for Near East Policy, mai citează Ziare.com.

De când președintele rus Vladimir Putin a ordonat retragerea forțelor armate din Siria, avioanele rusești au făcut mai multe cascadorii periculoase, inclusiv simularea unui atac asupra distrugătorului american USS Donald Cook.

Recent, noul avion de luptă al Rusiei Sukhoi T-50 a fost văzut zburând deasupra Crimeii, mișcare considerată deosebit de alarmantă, din cauza anexării ilegale a peninsulei ucrainene de către Rusia, în 2014. Deși manevră a fost perfectă pentru propagandă rusească, avionul nu prea se ridică la cele mai înalte standarde militare.