MENIU

Focar de Covid la Primăria Chișinău. Edilul-șef, testat pozitiv la virus

Primarul Chișinăului are Covid-19

Primarul capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban, a fost testat pozitiv cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de către edil pe pagina sa de Facebook, în dimineața de 18 martie. Acesta a precizat că urmează tratamentul la domiciliu și s-a izolat de ceilalți membri ai familiei.

„Prieteni, anunț că am primit rezultatul testului pozitiv! Am făcut testul de rutină în contextul în care în primărie sunt foarte mulți colegi infectați cu COVID-19. Unii au starea de sănătate gravă, alții au aflat întâmplător, deoarece am solicitat ca toți angajații să fie testați. În ultima perioadă, am dat mai multe teste, la fel ca și pe toată perioada pandemică”, a scris Ceban.

Edilul a precizat că se tratează acasă, iar ceilalți membri ai familiei nu s-au infectat.

„În special în ultima săptămână am dat testul la întoarcere din deplasare, altul ieri împreună cu echipa, iar cu scurt timp în urmă am primit rezultatul. În prezent sunt bine și sunt acasă, dar izolat de familie, deoarece membrii familiei nu au COVID. Aveți grijă și recomand tuturor angajatorilor să testeze lucrătorii pentru a se asigura că toți sunt în ordine”, a mai scris primarul.

În cadrul ședinței serviciilor primăriei din 15 martie, primarul Ion Ceban a anunțat că accesul tuturor persoanelor în incinta instituției ca fi restricționat, în legătură cu multiplele cazuri de infectare înregistrate în rândul angajaților. 

Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova