MENIU

Fiul miliardarului David Rockefeller a decedat după ce s-a prăbuşit cu un avion ultrauşor

Fiul miliardarului şi filantropului american David Rockefeller a murit, vineri, după ce s-a prăbuşit cu un avion ultrauşor în statul american New York, informează presa americană.

Potrivit New York Daily News, avionul ultrauşor în care se afla Richard Rockefeller, în vârstă de 65 de ani, s-a prăbuşit imediat după decolarea de pe aeroportul Westchester, în statul New York.

Richard Rockefeller intenţiona să revină în statul Maine după ce participase la ziua de naştere a tatălui său, David Rockefeller, care a împlinit 99 de ani.

Potrivit anchetatorilor, avionul de tip Piper PA-46 s-a prăbuşit cel mai probabil din cauza unei erori de pilotaj pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile.

"Este o teribilă tragedie. Familia este şocată", a comentat Fraser Seitel, purtătorul de cuvânt al familiei Rockefeller.

Mai multe articole despre:
miliardar a murit David Rockefeller