MENIU

Federica Mogherini critică ignorarea crimelor grupării Boko Haram din NIGERIA

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a avertizat miercuri asupra sporirii puterii grupării islamiste armate Boko Haram în Nigeria, criticând totodată faptul că toată atenția s-a îndreptat către recentele atacuri din Franța, în timp ce s-a vorbit foarte puțin despre crimele comise de această grupare în Africa, scrie Agerpres. 

'Defilând duminică la Paris (la Marșul solidarității n.red.), am considerat că este ipocrit și contraproductiv să nu spunem și să nu facem nimic referitor la ceea ce se întâmplă aparent departe, dar care de fapt este foarte aproape', a afirmat Federica Mogherini în timpul unei dezbateri defășurate la Parlamentul European. 'Nu putem rezolva o problemă fără să o rezolvăm și pe cealaltă (...) Trebuie să fim coerenți atât la Paris, cât și în Nigeria', a punctat șefa diplomației europene, potrivit agenției France Presse.

Gruparea Boko Haram s-a evidențiat în luna aprilie 2014, odată cu răpirea a sute de liceene în Nigeria. De atunci, această grupare islamistă radicală și-a intensificat atacurile în nord-estul acestei țări, unde dorește să instaureze un 'califat', iar pe data de 3 ianuarie a anului în curs a comis un masacru cumplit în localitatea Baga. Trupele nigeriene s-au dovedit incapabilă să facă față luptelor cu insurgenții Boko Haram, care au pătruns și în Camerun, unde se confruntă cu armata acestei țări, gruparea islamistă amenințând și alte două state vecine cu Nigeria, respectiv Ciad și Niger. În total, violențele au provocat 'un milion și jumătate de refugiați', dintre care 37.000 au plecat către Camerun și 11.000 către Ciad, întreaga regiune riscând să fie destabilizată, a mai avertizat Federica Mogherini. Așadar, 'trebuie să acționăm, atât sub aspectul securității cât și pe plan umanitar' și 'indiferent ce vom face, trebuie să cooperăm strâns cu statele din regiune și cu ONU', a indicat în continuare șefa diplomației europene. Ea a precizat că UE este pregătită să ofere fonduri forței multinaționale desfășurate în zonă de șase state din regiune. Și mai mulți eurodeputați au atras atenția asupra grupări.

Mai multe pe Agerpres