FBI investighează ameninţări cu moartea primite de tatăl sergentului Bowe Bergdahl
Autorităţile americane efectuează investigaţii cu privire la e-mailuri care conţin ameninţări cu moartea primite de către tatăl sergentului Bowe Bergdahl, eliberat de către talibanii afgani săptămâna trecută după cinci ani de captivitate, relatează BBC News online.
Investigaţia vizează patru e-mailuri care conţin ameninţări cu moartea, a declarat poliţia pentru Reuters, potrivit BBC.Pe de altă parte, Bowe Bergdahl a declarat că răpitorii l-au închis într-o cuşcă, în beznă, timp de mai multe săptămâni o dată.
Însă americanii au păreri împărţite, unii considerându-l pe militar un erou, iar alţii acuzându-l că a pus viaţa camarazilor în pericol prin faptul că a dezertat din post. O petrecere de bun venit în oraşul natal al sergentului Bergdahl a fost anulată joi.
Prima dintre cele patru ameninţări i-a fost adresată lui Bob Bergdahl, tatăl sergentului, la locuinţa acestuia, lângă Hailey, în Idaho, a declarat şeful poliţiei din localitate Jeff Gunter pentru Reuters. El a spus că Bergdahl a primit prima ameninţare miercuri, când o reuniune la care urma să fie sărbătorită eliberarea sergentului a fost anulat din cauza controversei cu privire la circumstanţele eliberării acestuia.
Gunter a precizat că ameninţările sunt investigate de către FBI (poliţia federală).De asemenea, autorităţile asigură securitatea lui Bob Bergdahl şi a soţiei sale, Jani.
Detaliile capturării sergentului Bergdahl, în 2009, sunt în continuare neclare. Unul dintre foştii săi camarazi a declarat că acesta a ajuns pe mâna talibanilor după ce a dezertat din post, în provincia Paktika.
Critici ai acordului prin care au fost eliberaţi cinci deţinuţi de la închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba) în schimbul eliberării sergentului au afirmat că şase militari americani au fost ucişi în efortul iniţial de a-l localiza, după ce a militarul a fost dat dispărut. Ei afirmă totodată că este necesar ca membrii Congresului să fie informaţi cu 30 de zile înainte de efectuarea transferului deţinuţilor.
Însă preşedintele Barack Obama şi-a apărat decizia de a efectua schimbul. El a declarat săptămâna trecută, la summitul G7, la Bruxelles, că deteriorarea stării sănătăţii sergentului Bergdahl era "foarte îngrijorătoare"şi că a fost folosită o oportunitate.
Informaţii despre "tratamentul" pe care talibanii i l-au aplicat lui Bowe Bergdahl au fost publicate de către ziarul The New York Times (NYT). Sergentul este citat spunându-le unor oficiali în domeniul medical că răpitorii l-au încarcerat într-o cuşcă de metal, în întuneric total, timp de mai multe săptămâni o dată, pentru a-l pedepsi pentru că a încercat să fugă. Ziarul american citează, de asemenea, medici care afirmă că, în pofida faptului că este pregătit din punct de vedere fizic să revină din Germania, sergentul Bowe Bergdahl nu este încă pregătit din punct de vedere emoţional să revină în familie.