MENIU

Fără tehnocrați la Chișinău. Premierul desemnat: Va fi un guvern politic

<p>Pavel Filip</p>

Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Pavel Filip, spune că Guvernul pe care-l va conduce va fi unul politic, iar programul de guvernare va avea la bază programul anterior, scrie Unimedia.info. 

Pavel Filip dă asigurări că, în cel mult două zile, programul de guvernare va fi definitivat.

„Prioritatea este ca în două zile să avem programul de guvernare, care la bază îl va avea pe cel precendent. Prioritatea nr.1 va fi parcursul European, adică realizarea Acordului de Asociere a Moldovei la UE”, a declarat Pavel Filip.

Totodată, Filip a evitat să vorbească despre partajarea funcțiilor.

„Vom depune efort întru a consolida o echipă cât mai profesionistă. De partajarea funcțiilor au fost discuții și la întâlnirile anterioare. În zilele următoare vom discuta. Ne concentrăm mai mult pe programul de guvernare. Veți afla mai multe după ce va fi cristalizată echipa”, a adăugat Filip.