Fă 3 copii și nu mai plătești creditul! Planul Ungariei pentru încurajarea natalității
Parlamentul ungar a votat luni o lege prin care urmăreşte să încurajeze familiile să facă mai mulţi copii prin oferirea de împrumuturi fără dobândă şi stimulente fiscale, transmite dpa, citată de Agerpres.
Conform noilor măsuri adoptate, anunţate de premierul Viktor Orban în luna februarie, cuplurile căsătorite în care femeia nu a împlinit vârsta de 40 de ani poate primi un împrumut fără dobândă în valoare de 10 milioane de forinţi (35.000 de dolari).
Condiţiile impuse prevăd ca ambii parteneri să aibă un serviciu şi cazier judiciar şi fiscal nepătate.
Rambursarea împrumutului va fi suspendată timp de trei ani de la naşterea primul copil. După al doilea copil, o treime din datorie va fi ştearsă, iar după naşterea unui al treilea copil, întregul împrumut va fi considerat rambursat.
Însă în cazul în care cuplul nu are copii în primii cinci ani, dobânda trebuie plătită retroactiv. Legea a fost votată nu doar de membrii partidului de guvernământ Fidesz, dar şi de o majoritate clară a opoziţiei.
Când a anunţat această inţiativă în luna februarie, premierul Orban a afirmat că soluţia pentru natalitatea în scădere din Ungaria constă în a convinge familiile să dea naştere mai multor copii şi nu în primirea de imigranţi.
În 2016, rata natalităţii în Ungaria era de 1.45 copii/cuplu.