MENIU

Explozie puternică la metroul din Istanbul. Cel puţin o persoană a murit

Explozie puternică la metroul din Istanbul. Cel puţin o persoană a murit

O explozie foarte puternică a avut loc marţi după-amiază într-o staţie de metrou din Istanbul, cel puţin o persoană murind, iar numeroase altele fiind rănite, autorităţile anunţând că este vorba de un accident.

 

UPDATE 20.05. Potrivit surselor citate de mass-media turce se pare că explozia ar fi avut loc la un transformator electric, dar în egală măsură ar putea fi vorba și despre o bombă.

 

Posturile de televiziune turce au difuzat imagini cu numeroase ambulanțe sosind la fața locului și cu pasagerii din stația de metrou care se îndepărtau de locul exploziei alergând, scrie Agerpres.

 

"Un zgomot care pare a fi de la o explozie a fost raportat la stația de metrou din Bayrampasa și a provocat întreruperea traficului. Originea acestui zgomot nu este cunoscută", a precizat municipalitatea Istanbulului într-o scurtă declarație.

 

"O explozie s-a produs în apropiere de Kadife. Un cetățean a fost ușor rănit. cauza acestei explozii nu este clară. Analizăm toate ipotezele", a declarat guvernatorul Istanbulului, Vasip Sahin, citat de agenția Anadolu.

Potrivit postului Haberturk, explozia a avut loc în staţia de metrou Bayrampasa, situată în partea europeană a oraşului Istanbul. Un oficial municipal a declarat că circulaţia trenurilor de metrou a fost suspendată în urma unei explozii de amploare, conform Mediafax.

Conform unor surse oficiale, deflagraţia a avut loc la un transformator electric.

 

 

Mai multe articole despre:
explozie Istanbul metrou persoane rănite