Explozie puternică în Berlin: un mort. Poliţia suspectează un atentat cu bombă - FOTO
O explozie puternică a zguduit, marţi, districtul Charlottenburg, în partea de vest a Berlinului. Poliţia suspectează că în interiorul maşinii care a sărit în aer se afla un dispozitiv exploziv.
Maşina, un Volkswagen Passat, a explodat în mers. Şoferul a decedat din cauza rănilor suferite, înainte ca ambulanţa să sosească la faţa locului. Identitatea şoferului este, în acest moment, necunoscută.
"Agenţii noştri suspectează că deflagraţia s-a produs din cauza unui dispozitiv exploziv aflat în maşină", au declarat reprezentanţi ai poliţiei, citaţi de Russia Today.
În fotografiile postate pe reţelele de socializare se vede o maşină cu patru uşi, cu geamurile sparte.
"S-a auzit un zgomot infernal şi o vibraţie extrem de puternică s-a resimţit pe o distanţă de aproximativ un kilometru de la locul producerii exploziei", a povestit un martor ocular, pentru Berliner Zeitung.
După primirea unui apel de urgenţă, la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri şi un elicopter.
Geniştii au inspectat maşina şi au stabilit că, în momentul de faţă, nu mai prezintă un pericol.
Locuitorilor din zonă li s-a permis să deschidă ferestrele şi să iasă pe balcoane. Anterior, poliţia avertizase că o altă explozie ar fi fost pe cale să se producă în zonă şi a îndemnat la prudenţă.