MENIU

Europa răsuflă ușurată. Merkel, din nou cancelar. Acord târziu pentru un nou guvern

<p>Angela Merkel </p>

Angela Merkel și partidul său creștin-democrat au ajuns la un acord cu social-democrații pentru formarea unui nou guvern de coaliție, după negocieri care au durat peste 4 luni, notează Deutsche Welle.

Negociatorii partidului Angelei Merkel, (creștin-democrații CDU) și cei ai social-democraților (SPD) au ajuns la un acord pentru formafrea unui nou guvern de coaliție.

Guvernul va fi condus cel mai probabil de Angela Merkel, care obține astfel al patrulea mandat de cancelar.

Decizia va fi anunțată oficial în cursul zilei, după negocieri frenetice care au durat multe zile și la mai bine de patru luni de la alegerile din septembrie.

Potrivit primelor informații, SPD va primi Ministerul de Externe, cel al Muncii și cel de Finanțe - o victorie semnificativă pentru social-democrați.

Blocul CDU/CSU şi SPD au reuşit să depăşească şi divergenţele cu privire la reforma sistemului de sănătate şi la încadrarea contractelor de muncă pe perioadă determinată, potrivit Mediafax.

După concretizarea acestui acord, cei 460.000 de membri ai SPD vor trebui să aprobe, prin vot, intrarea partidului lor la guvernare alături de blocul CDU/CSU.

Ulterior, preşedintele Germaniei, Frank Walter-Steinmeier, va propune un candidat la funcţia de cancelar. Cel mai probabil, propunerea acestuia va fi Angela Merkel. Pentru a fi aleasă, ar avea nevoie de majoritatea absolută a celor 709 voturi din parlament. Până acum, toţi cancelarii Germaniei au primit, din prima încercare, votul de încredere al Bundestagului.

Mai multe articole despre:
Germania Angela Merkel social-democraţi