MENIU

Europa, lovită de cel mai persistent și timpuriu val de căldură din ultimii ani

Valul de căldură care afectează o mare parte din Europa este unul dintre cele mai persistente din ultimul deceniu. Și mai neobișnuit este faptul că a apărut la începutul verii și afectează un teritoriu foarte mare, a semnalat, miercuri, Organizația Meteorologică Mondială.

Potrivit previziunilor, valul de căldură nu se va retrage pe termen scurt, temperaturile ridicate urmând să fie prezente în mare parte din Europa de Vest, Centrală și de Est. Vor exista momente de respiro, urmate de noi intervale de caniculă, relatează Agerpres.

Particularitatea acestui val de căldură constă în faptul că a început foarte devreme, la sfârșitul lunii iunie, și afectează o mare parte din continent, inclusiv zone din Regatul Unit și Rusia. Valul de căldură din vara anului 2003, din cauza căruia se estimează că au decedat 70.000 de persoane, s-a format în luna august.

Actualul val a început la sfârșitul lunii iunie în sud-vestul Peninsulei Iberice, unde în locuri ca Almeria s-au înregistrat 40,8 grade Celsius, un record pentru luna iunie. De atunci, s-au înregistrat temperaturi maxime de 36 de grade Celsius la Londra sau 40 de grade Celsius în Franța și Rusia.

Potrivit lui Omar Baddour, expert al OMM, actualul val de căldură se explică prin faptul că există un sistem de presiuni joase în Oceanul Atlantic și un sistem de presiuni înalte în estul continentului, iar la mijloc 'se creează un coridor care îi permite aerului cald din Sahara să urce până în Europa'.

Pentru moment, acest val de căldură nu poate fi atribuit schimbărilor climatice, pentru că pentru aceasta este nevoie de multiple studii științifice, a spus Omar Baddour subliniind, că nivelul 4 de alertă (pe o scară de 5) a fost declarat în două țări europene, până luni: Elveția și Polonia.

În următoarele zile, canicula urmează să se deplaseze lent spre estul Europei, afectând mai sever Turcia și Grecia, potrivit OMM.

Săptămâna aceasta, OMM a afirmat că valurile de căldură precum cel care afectează o parte din Europa sunt normale, dar neobișnuite. Dar durata, frecvența și intensitatea valurilor de căldură vor crește, probabil, în majoritatea zonelor terestre pe parcursul acestui secol, potrivit Grupului Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice (GIEC).

Valul din 2003, cel din 2010 din Rusia și cel de acum conduc la concluzia că 'valurile de căldură sunt din ce în ce mai frecvente', a mai afirmat Omar Baddou.

Totodată, a amintit că actualul val de căldură afectează și vestul Statelor Unite, în timp ce în țările scandinave este mult mai frig decât de obicei în această perioadă a anului.

Mai multe articole despre:
alertă Europa val de căldură persistent