MENIU

Noul plan de creditare a Greciei, mai aproape de aprobare. Zona Euro pornește negocierile

<p>Proteste &icirc;n Atena: 6.000 de persoane au ieşit &icirc;n stradă</p>

Miniștrii de finanțe din zona euro au dat joi undă verde deschiderii negocierilor privind un al treilea plan de ajutor pentru Grecia, după aprobarea de către Parlamentul elen a primei serii de reforme cerute de creditorii internaționali ai Atenei, transmite AFP.

"Am decis astăzi (joi — n.r.) să acordăm în principiu Greciei un sprijin financiar pentru o perioadă de trei ani", au precizat miniștrii de finanțe într-un comunicat transmis la sfârșitul unei conferințe telefonice, salutând adoptarea de către Parlamentul grec a primelor reforme prevăzute în acordul convenit luni la Bruxelles.

Miniștrii de finanțe din zona euro au decis deja să acorde un ajutor de urgență de 7 miliarde euro pentru Grecia, dintr-un fond special al UE. Decizia oficială va fi anunțată vineri, scrie Bloomberg citând surse apropiate discuțiilor, după ce toate parlamentele naționale aprobă acordul convenit luni cu premierul Alexis Tsipras.

Banii acordați de urgență Greciei vor fi eliberați dinfondul de salvare al UE -European Financial Stabilisation Mechanism (EFSM).

Fără acest ajutor financiar acordat înainte de parafarea planului de bail-out, Grecia nu ar putea plăti o datorie de 3,5 miliarde euro către BCE, scadentă la începutul săptămânii viitoare, mai scrie Bloomberg.

După ce Parlamentul de la Atena a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi principalele condiţii economice stabilite de Guvernul Alexis Tsipras cu liderii Eurogrupului, mai rămâne ca și Parlamentul german să fie de acord cu planul de salvare.

Mai multe articole despre:
Grecia zona euro împrumut eurogrup