MENIU

ETA suspendă armistiţiul cu guvernul spaniol

Organizaţia separatistă bască ETA va suspenda mâine, în mod unilateral, armistiţiului său cu guvernul spaniol. Considerată o organizaţie teroristă, ETA şi-a suspendat activităţile în martie anul trecut, în speranţa unor concesii din partea guvernului socialist al lui Jose Luis Rodriguez Zapatero. Ministrul spaniol al economiei consideră că anunţul organizaţiei separatiste o veste proastă, în timp ce UE condamnă poziţia ETA.

"Preşedintele Comisie Europene nu poate decât să regrete poziţia organizaţiei separatiste ETA. Violenţa nu va ajuta pe nimeni şi trebuie pedepsită prin lege", a spus Pia Ahrenkilde, purtător de cuvânt al CE.

"Am primit o veste foarte proastă şi neaşteptată. Poziţia ETA demonstrează că organizaţia va continua să ucidă oameni şi să facă presiuni asupra instituţiilor democratice şi a cetăţenilor", a declarat Joaquin Almunia, membru al CE.

Într-un comunicat remis cotidianului de limbă bască Berria, ETA afirmă că nu sunt îndeplinite condiţiile minime pentru continuarea unui proces de negociere cu guvernul spaniol. Guvernul Zapatero, se afirmă în comunicat, a răspuns până acum armistiţiului cu "arestări, torturi şi persecuţii". ETA insistă că a respectat armistiţiul, în ciuda atentatului cu bombă din aeroportul madrilen Barajas de la sfârşitul anului trecut, în care şi-au pierdut viaţa doi oameni. Presa spaniolă scrie că anunţul ETA era aşteptat de ceva timp şi că apariţia lui se poate traduce prin iminenţa unui nou atac.

Guvernul socialist al lui Zapatero a tatonat anul trecut perspectiva unor negocieri de pace cu separatiştii basci, însă discuţiile au rămas suspendate după atentatul de la Madrid. ETA este răspunzătoare pentru moartea a peste 800 de oameni în cele patru decenii de luptă pentru independenţa ţării Bascilor.
Mai multe articole despre:
Spania guvern suspendare armistiţiu ETA