MENIU

Erdogan a depus jurământul. Mandat de cinci ani, puteri sporite

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a depus luni jurământul, pentru un nou mandat de cinci ani cu puteri sporite la conducerea Turciei, în fruntea căreia se află din 2003.

Ales confortabil cu 52,6 % din voturi, Erdogan a depus jurământul în parlament, angajându-se în special să apere principiile Turciei laice fondate de către Mustafa Kemal Ataturk şi să-şi îndeplinească sarcina în mod ''imparţial''.

După depunerea jurământului, Erdogan va prezida o ceremonie la palatul prezidenţial, inaugurând o nouă eră în istoria modernă a Turciei, cu trecerea la un sistem prezidenţial, după o revizuire constituţională adoptată prin referendum în aprilie 2017, scrie agerpres.ro.

Mai multe articole despre:
Turcia ERdogan