MENIU

Era păcii în Europa s-a încheiat. Avertisment sumbru al unui înalt oficial de la Kiev

Occidentul trebuie să "realizeze că era păcii în Europa s-a încheiat" şi că trebuie să îşi pună la lucru industria de apărare, a afirmat ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, într-un interviu pentru The Guardian. Comentariu vine după ce Congresul SUA a adoptat un pachet de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 61 miliarde de dolari, după îndelungi tergiversări.

Kuleba a avertizat că restabilirea ajutorului militar american, ţinut în loc timp de luni de zile de republicanii fideli lui Donald Trump, nu va fi suficientă pentru a învinge Rusia. "Niciun pachet unic nu îi poate opri pe ruşi. Ceea ce îi va opri pe ruşi este un front unit al întregii Ucraine şi al tuturor partenerilor săi", a argumentat Kuleba în interviul din The Guardian, citat de news.ro.

ERA PĂCII S-A ÎNCHEIAT ÎN EUROPA

Ministrul ucrainean de externe a arătat că Occidentul trebuie să-şi crească producţia de arme, aşa cum a făcut Ucraina, pentru că este depăşită de Rusia. Rusia surclasează Ucraina într-un raport de 10 la 1, iar Ucraina este în criză de apărare aeriană.

"Când văd ce a realizat Rusia în construirea bazei sale industriale de apărare, în doi ani de război, şi ce a realizat Occidentul, cred că ceva nu este în regulă din partea Occidentului", a atras atenţia Kuleba. "Occidentul trebuie să realizeze că era păcii în Europa s-a încheiat", a subliniat el.

Kievul anticipează că războiul va dura şi anul viitor şi se aşteaptă ca Rusia să organizeze o ofensivă de vară, fiind în curs de a mobiliza încă 100.000 de oameni pentru a lupta.

 

Mai multe articole despre:
kuleba ucraina era pacii s-a terminat rusia putin