MENIU

EPILOG ÎMPĂCIUITOR

Oficialii ungari aşteaptă explicaţii din România

La Budapesta, scandalul provocat de raportul SRI, care pretindea că păsări bolnave de gripă aviară ar fi fost importate din Ungaria şi Slovacia, se apropie de sfârşit. Valurile făcute de acuzaţiile serviciilor secrete române s-au retras, după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu a infirmat datele din raport.

După ce primul ministru român a numit raportul SRI asupra provenienţei puilor infectaţi cu gripă aviară o speculaţie, guvernul ungar consideră încheiat acest capitol, a spus astăzi într-un interviu televizat, ministrul ungar al agriculturii.

Totuşi, potrivit normelor diplomatice, Ungaria are obligaţia de a cere explicaţii oficiale din partea României despre acest caz, a adăugat ministrul. Mai grav este că epidemia de gripă aviară se apropie de graniţa cu Ungaria, a mai spus ministrul ungar al agriculturii.

El a precizat că nu a recomandat niciodată ca în crescătoriile de păsări din Ungaria să nu fie angajaţi muncitori sezonieri din România, ci din zonele afectate de gripă aviară. Aici se poate include, bineînţeles şi România. În mod intenţionat nu a menţionat ţara vecină pentru a nu crea tensiuni, a mai spus ministrul agriculturii.
Mai multe articole despre:
România Ungaria SRI aviară