MENIU

Elveția intră în joc. Decizia care ar putea schimba serios soarta războului Rusia-Ucraina

Banii din Elveția, un stres în plus pentru Putin și oligarhii lui. Foto/Profimedia

O decizia neașteptată poate veni mâine din partea Elveției, stat care s-a declarat neutru în conflictul dintre Rusia și Ucraina. Deși elvețienii nu au vrut scoaterea rușilor din SWIFT și nici aplicarea de sancțiuni economice, mai nou, președintele țării spune că se are în vedere înghețarea activelor rusești din Elveția. 

Elveţia ar putea decide luni să îngheţe activele ruseşti, a sugerat duminică preşedintele Ignazio Cassis, în faţa presiunii tot mai mari ca această ţară, un hub al comerţului cu hidrocarburi ruseşti şi centru financiar popular în rândul oligarhilor ruşi, să adopte sancţiuni puternice, transmite AFP.

"Foarte probabil Consiliul Federal va decide în această direcţie mâine (luni)" în cadrul unei şedinţe extraordinare, a declarat preşedintele Cassis pentru postul public RTS, întrebat dacă Elveţia va îngheţa activele ruseşti în valoare de miliardele pe care le găzduieşte, scrie Agerpres.

"Dar nu pot anticipa decizii care nu au fost încă luate", a adăugat el, precizând că decizia "va ţine cont şi de neutralitatea Elveţiei".

La Bruxelles, unul din cei şapte membri ai guvernului federal, Karin Keller-Sutter, care deţine portofoliul justiţiei şi al poliţiei, a declarat că, personal, susţine "o consolidare a măsurilor faţă de Rusia" şi a precizat că administraţia pregăteşte măsuri, subliniind totodată că va rămâne la latitudinea Consiliului Federal să decidă.

Acesta din urmă este supus unei presiuni puternice pentru a lua măsuri dure în lumina a ceea ce au decis marile puteri occidentale.

Presiunea vine în primul rând din stradă, unde sâmbătă au ieşit, la Berna, între 10.000 şi 20.000 de manifestanţi, alături de alte câteva mii în alte mari oraşe ale ţării, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, dar şi pentru a cere Consiliului Federal să facă mai mult.

Ambasadorul Ucrainei în Elveţia, Artem Ribcenko, a solicitat într-un interviu acordat Sonntags Zeitung îngheţarea activelor membrilor guvernului rus.

Potrivit statisticilor Băncii Reglementelor Internaţionale, pasivele băncilor elveţiene faţă de clienţii ruşi erau de 23 de miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2021, dintre care 21,4 miliarde de dolari sub formă de depozite.

Totodată, oligarhii ruşi au participaţii la capitalul unor companii elveţiene importante.

În plus, 80% din tranzacţiile cu petrol şi gaze ruseşti se realizează în Elveţia, potrivit estimărilor citate de presa elveţiană. 

Mai multe articole despre:
rusia ucraina nato razboi elvetia active rusesti