MENIU

Elevii din Transnistria vor învăţa, de la 1 septembrie, de pe manuale tipărite în Rusia

<p>Se &icirc;nt&acirc;mplă &icirc;n Rom&acirc;nia. O şcoală funcţionează de 40 de ani fără toaletă</p>

Elevii din Transnistria vor învăţa, începând cu acest an şcolar, de pe manuale ruseşti. Anunţul a fost făcut de Evgheni Şevciuk, liderul regimului separatist de la Tiraspol.

Evgheni Şevciuk, liderul regimului separatist de la Tiraspol, a anuţat că fondul de cărți al școlilor din Transnistria va fi înlocuit cu cărți rusești până la începutul noului an școlar.

Astfel, autorităţile de la Tiraspol îşi propun că distribuie şcolilor din regiune aproximativ 360.000 de manuale noi, tipărite în Federaţia Rusă, scrie euractiv.ro. Acestea vor fi realizate conform noilor programe de studii, ce intră în vigoare pe 1 septembrie 2015.

„Ca să nu fiu acuzat de inexactitate, poate nu vor fi înlocuite 100% din cărți, ci doar 95%, în funcție de împachetarea acestora”, a afirmat Şevciuk.

Evgheni Şevciuk și-a exprimat, totodată, recunoștința față de reprezentantul special al președintelui rus în regiune, Dmitri Rogozin, și faţă de Vladimir Putin, mai precizează sursa citată.