MENIU

Egipt: 37 de membri ai unei grupări teroriste islamiste, condamnați la pedeapsa capitală

egipt terorism islamism tribunal

Un tribunal din Cairo a condamnat luni la pedeapsa cu moartea 37 de inculpaţi, printre care Hesham Ashmawi, un important lider islamist egiptean, pentru acuzaţii legate de terorism, transmite AFP.

Ashmawi, fost ofiţer în armata egipteană, a fost arestat în oraşul libian Derna, un bastion al miliţiilor islamiste, la sfârşitul lui 2018 şi predat autorităţilor egiptene în mai 2019. Inculpaţii au fost condamnaţi pentru apartenenţă la gruparea insurgentă Ansar Beit al-Maqdis, cunoscută în prezent ca 'Provincia Sinai', afiliată Statului Islamic şi activă în Sinaiul de Nord.

Ei au fost acuzaţi de comiterea a 54 de infracţiuni, printre care omoruri, spionaj în favoarea unor organizaţii străine precum mişcarea palestiniană Hamas, sabotarea instituţiilor statului şi încălcarea drepturilor cetăţenilor, notează Agerpres.

În acelaşi proces, instanţa a condamnat alţi 61 de inculpaţi la detenţie pe viaţă şi a mai pronunţat 87 de pedepse cu închisoarea între 5 şi 15 ani. Lotul de inculpaţi a cuprins 207 persoane, dintre care 22 au murit. Sentinţele de luni pot fi atacate cu recurs.

În noiembrie, Ashmawi a fost condamnat la moarte prin spânzurare într-un alt caz de terorism, în care a fost acuzat de plănuirea în 2013 a unei tentative de asasinat împotriva ministrului de interne de la acea vreme, Mohammed Ibrahim. Ashmawi a mai fost acuzat de implicare într-o serie de atacuri împotriva forţelor de securitate egiptene înainte de a se refugia în Libia la sfârşitul lui 2017.

Mai multe articole despre:
Terorism