MENIU

Șeful Volkswagen dorește păstrarea tuturor celor 12 branduri

Directorul general al Volkswagen AG, Matthias Mueller, și-a exprimat angajamentul de a păstra cele 12 branduri ale grupului german, sugerând că producătorul auto are mijloacele financiare pentru a depăși scandalul emisiilor fără a vinde active, transmit Bloomberg și Reuters.

În primul interviu televizat acordat de la izbucnirea scandalului, în 18 septembrie, Mueller a declarat că speră ca în următoarele săptămâni să ajungă la un acord cu Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), țara unde VW a recunoscut prima dată că a instalat softul care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. În ianuarie, șeful VW va efectua prima sa vizită oficială în SUA, scrie Agerpres.ro.

'Nu există oricum niciun motiv să renunțăm la acele active. Ne gândim la viitorul VW. Vrem să facem o companie mai modernă, mai deschisă', a declarat Matthias Mueller.

Declarația sa vine după ce săptămâna trecută surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au informat că Volkswagen a anunțat băncile care i-au acordat un credit punte de 20 de miliarde de euro (21,1 miliarde de dolari) că va vinde active dacă nu va găsi alt mijloc de a achita împrumutul pe un an. 'Volkswagen ar putea lua în considerare și vânzarea brandurilor de lux Bentley și Lamborghini sau a subsidiarei care produce motocicletele Ducati', au anunțat sursele.

Mai multe articole despre:
Volkswagen branduri