Șeful serviciilor de informații americane: SUA se tem de o revenire la un Război Rece cu Rusia
Coordonatorului serviciilor americane de informații, James Clapper, consideră posibilă revenirea la o formă de "Război Rece" între SUA și o Rusie hotărâtă să își apere statutul de mare putere mondială, relatează France Presse.
"Multe dintre acțiunile agresive" ale Rusiei din acest moment pentru a-și apăra "statutul de mare putere mondială" ar putea continua, iar "noi ne vom putea trezi într-o spirală asemănătoare cu Războiul Rece", a declarat el în cadrul Comisiei pentru forțe armate din Senat, potrivit Agerpres.
"Rușii sunt paranoici în privința NATO. Sunt foarte preocupați" că ar putea fi blocați în capacitățile lor de acțiune, a declarat Clapper.
"Ei sunt foarte, foarte preocupați" în privința apărării antirachetă occidentale și de cum poate submina aceasta arsenalul lor nuclear, piatră de temelie a statutului lor de mare putere mondială, a explicat coordonatorului serviciilor americane de informații.
Președintele rus Vladimir Putin este "primul lider după Stalin care a extins teritoriul rus", a reamintit el, făcând aluzie la anexarea Crimeii.
Iar intervenția rusă în Siria este "prima folosire semnificativă după decenii" a unei forțe expediționare dincolo de fosta sferă sovietică, a spus el.
Rusia a dus de asemenea "războiul de informații la un nou nivel", "publicând informații false sau înșelătoare pentru a discredita Occidentul", sau pentru a face ca evenimentele care îi afectează imaginea să devină "confuze", a adăugat el.
În raportul său scris, Clapper a notat de asemenea că Rusia își dezvoltă potențialul de atacuri cibernetice, cu dorința în special "de a ținti infrastructura cheie" (rețele de electricitate, de transport etc.).
"Operațiunile cibernetice ale Rusiei vor cel mai probabil să lovească în interesele americane", a subliniat Clapper.
Rusia a dezvoltat de asemenea o rachetă de croazieră, încălcând Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare, a reamintit el.