Efectul BREXIT. Primarul Londrei vrea autonomie sporită pentru capitala britanică
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a cerut marți autonomie sporită pentru capitala britanică în urma referendumului privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană, desfășurat pe 23 iunie, transmite Reuters, citat de Agerpres.
"În numele tuturor londonezilor, solicit mai multă autonomie pentru capitală — chiar acum. Mai multă autonomie pentru a proteja economia Londrei de incertitudinile viitoare. Mai multă autonomie pentru a proteja companiile din întreaga lume care fac comerț aici și mai multă autonomie pentru a ne proteja locurile de muncă, bunăstarea și prosperitatea'', a spus Khan.
Potrivit acestuia, de acum încolo Londra trebuie să fie capabilă să-și decidă propriul viitor.
''Acum este absolut esențial să ne mișcăm rapid. Nu putem aștepta rezultatele negocierilor cu Uniunea Europeană înainte de a oferi Londrei mai mult control — trebuie să se întâmple acum. Viteza ieșirii noastre din UE pare să fie decisă la Bruxelles, Paris și Berlin mai degrabă decât la Londra. Rămânerea în piața unică europeană trebuie să fie prioritatea unu, doi și trei în negocierile noastre cu UE '', a spus el.
Rezultatele definitive ale referendumului desfășurat joi arată că 51,9% dintre britanici au votat în favoarea Brexit-ului. Prezența la vot a fost de 72,2%.
Numărul votanților care s-au pronunțat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742 milioane.