MENIU

Șefa diplomației europene face apel la calm în disputa Belgrad-Pristina

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, prezentă miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveția), a lansat un apel la calm autorităților de la Belgrad și Pristina, cărora le-a cerut să continue dialogul pentru normalizarea relațiilor dintre ele, transmite Tanjug, citat de Agepres. 

În marja reuniunii din stațiunea elvețiană, Mogherini a avut o întrevedere cu premierul sârb Aleksandar Vucic. Cei doi oficiali au analizat în special situația regională, cu accent pe relațiile dintre Belgrad și Pristina.

''Nu ar fi corect să vorbesc despre tot ce a spus Federica Mogherini, dar pot afirma că ea a lansat un apel la detensionarea situației și la continuarea dialogului. Am spus că Serbia are o singură condiție: nimeni nu trebuie să mai încerce vreodată să rezolve problemele folosind arme grele și vehicule blindate'', a spus Vucic.

Un tren vopsit în culorile drapelului sârb și inscripționat cu mesajul "Kosovo este sârb", plecat sâmbătă de la Belgrad spre Kosovo, a fost în cele din urmă oprit în urma unei decizii a premierului sârb, din cauza tensiunilor provocate de această garnitură.

Convoiul feroviar era așteptat de partea kosovară de către zeci de membri ai unităților speciale ale poliției. El s-a oprit înainte de frontieră, la Raska (sud-vestul Serbiei), ultima localitate de pe teritoriul sârb.

Vucic a acuzat Pristina că a trimis unități de poliție în nordul teritoriului cu scopul de "a provoca un conflict de mare amploare". "Serbia dorește pacea (...), dar le cer albanezilor din Kosovo să nu încerce să îi atace cu arme pe sârbii din Kosovo, pentru că Serbia nu va permite aceasta niciodată", a adăugat Aleksandar Vucic.

Trenul plecase sâmbătă dimineață din gara centrală din Belgrad.

Încercarea Belgradului de a repune în funcțiune, după 18 ani de la sfârșitul conflictului din 1998-1999, linia care face legătura între capitala Serbiei și orașul Kosovska Mitrovica (nordul Kosovo) s-a lovit de ferma opoziție a autorităților de la Pristina, care au considerat acest act drept o "gravă provocare".

Războiul din Kosovo (1998-1999) s-a soldat cu 13.000 de morți. Conflictul a condus la secesiunea și apoi independența Kosovo, cu populație majoritar albaneză, dar pe care Serbia îl consideră leagănul civilizației sale. Sprijinit de Rusia, Belgradul nu a recunoscut independența proclamată de Pristina în februarie 2008. Până în prezent, 114 țări au recunoscut independența Kosovo, printre care Statele Unite și 23 din cele 28 de țări membre ale UE (excepțiile sunt Spania, România, Slovacia, Grecia și Cipru).

Mai multe articole despre:
Kosovo discurs federica mogherini