EBOLA în SPANIA. Recomandările FADERE pentru românii din zona Madrid
FADERE (Federatia asociatiilor de romani din Europa) recomanda tuturor romanilor din zona Madrid sa trateze cu cea mai mare seriozitate orice simptom a virusului Ebola. Sa mearga imediat la medicul de familie pentru consult in momentul in care au febra puternica, dureri musculare, dureri de cap, dureri articulare, stare de slăbiciune generală, diaree, vomă, lipsa poftei de mâncare sau sângerări.
"Marti, 7 octombrie 2014, in urma investigatiilor efectuate in spitalul Carlos III din Madrid, asistenta medicala care i-a tratat pe preotul Miguel Pajares si pe doctorul Manuel Garcia VIejo decedati din cauza virusului Ebola a fost diagnosticata pozitiv. Autoritatile de la Madrid sunt ingrijorate deoarece nu se stie modul in care aceasta persoana a fost infectata cu virusul Ebola, tinand cont ca ea a respectat cu rigurozitate protocolul de securitate aplicat in astfel de situatii. Pe de alta parte, personalul sanitar din mai multe spitale a iesit sa protesteze pentru lipsa de informare din partea autoritatilor in acest caz. In zona Madrid locuieste cea mai mare comunitate de romani din Spania, in jur de 150.000 de romani. Majoritatea dintre ei sunt ingrijorati, insa nu isi pun problema de a se intoarce in tara ca o masura de preventie. Nu recomand niciunui roman care este in Spania si are simtomele virusului Ebola, sa se intoarca in Romania. Sa mearga la medicii din Spania. In mod sigur va fi mult mai bine tratat aici. A declarat Daniel Țecu, președinte FADERE- Federația asociațiilor de români din Europa", precizează un comunicat al FADERE.
A cincea persoană, suspectată de Ebola, a fost internată, marţi seară, la spitalul Carlos III din Madrid, după descoperirea primului caz de infectare cu virusul Ebola în Spania. Potrivit El Pais, este vorba despre o infirmieră care a intrat în contact cu asistenta medicală, infectată cu acest virus, informează RFI.
Infirmiera a fost internată ca măsură de precauţie, prezintând o febră uşoară. Alte trei persoane se află sub observaţie în spitalul din nordul Madridului: o altă infirmieră, un inginer, în cazul căruia testele iniţiale au ieşit negative şi soţul bolnavei, care prezintă un "risc ridicat" de îmbolnăvire.
Asistenta medicală face parte dintr-o echipă care a tratat doi misionari spanioli afectaţi de virusul Ebola şi care au murit pe 12 august, respectiv 25 septembrie. Aproximativ 50 de persoane, care au intrat în contact cu asistenta, se află sub supraveghere medicală.
Între timp, autorităţile sanitare din Spania au cerut uciderea câinelui, care aparţine asistentei bolnave de Ebola, provocând furia apărătorilor drepturilor animalelor. Potrivit unor date,"câinii pot fi purtători de anticorpi pozitivi ai virusului Ebola", deci ei "pot fi purtători ai virusului chiar şi fără simptome" şi ar putea "elimina virusul în fluidele lor, cu un risc potenţial de contaminare".