MENIU

E ADEVĂRAT - primele FOTOGRAFII cu preşedintele Hollande şi iubita sa, la Palatul Elysee

Francois Hollande şi Julie Gayet, primele imagini de la Palatul Elysee

O revistă de scandal franceză a publicat vineri primele fotografii împreună ale președintelui Franței, Francois Hollande, și a presupusei sale partenere, actrița Julie Gayet, relatează EFE.

Este vorba de revista 'Voici', care a publicat pe prima pagină imagini ale celor doi vorbind la o masă din grădina interioară a Palatului Elysee, unde publicația asigură că actrița "practic s-a instalat".

"Aceste fotografii, adevărate instantanee ale unui cuplu de îndrăgostiți, au fost făcute în octombrie", subliniază revista, potrivit căreia, "din vară nu a trecut o singură săptămână fără ca Gayet și bărbatul vieții sale să nu fi petrecut noaptea împreună".

Idila atribuită președintelui francez a fost făcută publică în ianuarie anul acesta de revista Closer. Aceste dezvăluiri au dus la despărțirea dintre președinte și partenera lui de atunci, Valérie Trierweiler. Președintele a evitat să vorbească despre viața lui personală, în timp ce Trierweiler a publicat o carte autobiografică ce s-a vândut în Franța în peste 600.000 de exemplare.

Gayet s-a arătat în schimb discretă în privința relației sale cu Hollande și s-a limitat să denunțe unele publicații pentru atingere adusă vieții sale private. Potrivit revistei 'Voici', Gayet este adusă la Palatul Elysee de un șofer și o escortă care se asigură că nu o urmărește nimeni, înainte de a intra discret în clădirea prezidențială.

Actrița urcă pe o scară de serviciu până la etajul întâi pentru a se întâlni cu Hollande după orele de program și rămâne, în general, până a doua zi la orele 7,30. Revista asigură că întâlnirile dintre cei doi sunt tot mai dese și se lasă văzuți din ce în ce mai mult de personalul de la Palat.