MENIU

După Ungaria, Fundația Soros renunță și la Turcia

Fundația lui George Soros a decis încetarea activităților din Turcia, după ce Erdogan l-a acuzat pe miliardar că încearcă să destrame națiuni. 

Fundaţia pentru o Societate Deschisă a lui George Soros a anunţat luni că a decis încetarea activităţilor sale în Turcia, la câteva zile după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat pe miliardar că încearcă să divizeze şi să destrame naţiuni, transmite Reuters, citată de Agerpres. Fundaţia a explicat că a fost ţinta unor ”acuzaţii lipsite de temei” în media turce, ceea ce îi face imposibilă continuarea activităţii sale.

Fundaţia a fost vizată şi de o anchetă recentă a Ministerului de Interne turc, care a încercat să demonstreze o legătură între această organizaţie şi protestele masive din zona parcului Gezi din Istanbul din urmă cu cinci ani.

”Aceste eforturi nu sunt noi şi sunt în afara realităţii”, a precizat Fundaţia pentru o Societate Deschisă, anunţând că va cere lichidarea judiciară şi îşi va dizolva operaţiunile în cel mai scurt timp posibil.

Unul din fondatorii săi în Turcia, Hakan Altinay, s-a aflat în lotul de 13 persoane reţinute în urmă cu zece zile, sub acuzaţia că l-au sprijinit pe activistul încarcerat Osman Kavala într-o tentativă de răsturnare a guvernului prin proteste de masă.

Într-un discurs rostit săptămâna trecută, Erdogan a făcut o legătură între cei arestaţi şi Soros.

Potrivit AFP, Osman Kavala, o figură proeminentă a societăţii civile din Turcia, este încarcerat de peste un an, fiind suspectat de autorităţi că a finanţat manifestaţiile antiguvernamentale din 2013 şi de legături cu puciul eşuat din 2016.

”Cine se află în spatele lui (Osman Kavala)? Celebrul evreu ungur Soros. Acest individ trimite oameni în toată lumea pentru a diviza şi destrăma naţiuni şi foloseşte banii mulţi pe care îi are în acest scop”, a declarat Erdogan miercurea trecută la Ankara.

”În acelaşi fel, reprezentantul lui în Turcia (…) îşi foloseşte mijloacele pentru a-i susţine pe cei care încearcă să destrame şi să divizeze această ţară”, a mai afirmat Erdogan, în faţa unor aleşi locali.