Dungaciu: Sarcina României de după summit va fi la fel de importantă precum sarcina de dinainte
Sociologul și geopoliticianul Dan Dungaciu a declarat, în direct la Realitatea TV, că miza României în ceea ce privește summitul NATO de la Varșovia a fost legată de așezarea regională a țării noastre, susținâd totodată că sarcina României de după summit este la fel de importantă precum sarcina de dinainte.
"Din perspectiva României, sunt 2 paliere. Unul privește așezarea României în spațiul euro-atlantic, iar din punctul acesta de vedere este o veste foarte bună pentru România, pentru că NATO a reușit să rămână liantul cel mai puternic, cel mai consistent din spațiul euro-atlantic. În ceea ce privește așezarea regională a României, miza era de a echilibra nordul flancului estic cu sudul flancului estic, în special Marea Neagră. Trebuie să privim cu tot realismul posibil, românii au obținut rezultate indiscutabile. Sarcina României de după summitul de la Varșovia va fi la fel de importantă precum sarcina de dinainte de summit", a declarat Dan Dungaciu.
Acesta a subliniat că rezultatele summitului trebuie privite cu realism, explicân că acesta a fost un summit al descurajării, pe de-o parte, dar și unul al dialogului, pe de altă parte.
"Lucrurile trebuie privite cu realism, după cum spuneam, pentru că summitul NATO a fost un summit al descurajării, dar și un summit al dialogului. Descurajare, evident, față de Rusia, iar lucrurile acestea s-au obținut. Marea Neagră a fost parte dedicată dialogului, iar nordul flancului estic mai degrabă descurajării", a spus sociologul.
"România va trebuie să își regândească așezarea în raport cu sudul estului, cu Marea Neagră. Cred că România va avea nevoie de o politică a estului, în care România să își aducă contribuția ca statdin estul vestului, inclusiv cu partenerii euro-atlantici. Importanța României în acest spațiu are un potențial de creștere pe care sper că România va reuși să-l fructifice, inclusiv după acest summit de la Varșovia", a conchis acesta.