MENIU

Dublu atentat la Bagdad. Cel puţin 6 morţi şi 19 răniţi

Cel puţin şase persoane au murit şi alte nouăsprezece au fost rănite într-un dublu atentat cu bombă care a avut loc în apropiere de o moschee şiită din sudul capitalei irakiene, Bagdad.

O bombă lăsată pe marginea drumului a explodat în momentul în care mai mulţi credincioşi ieşeau din moschee. Un kamikaze s-a detonat, de asemenea, după ce forţele se securitate au ajuns la faţa locului.

Cel puţin 46 de persoane au fost ucise şi peste 120 rănite, în decursul zilelor de marţi şi miercuri în două atentate din oraşele nigeriene Yola şi Kano, dintre care unul a fost comis de două fete-kamikaze cu vârste de 11 şi respectiv 18 ani, au anunţat autorităţile, scrie Mediafax.

Cel puţin 31 de oameni au murit şi alţi 72 au fost răniţi marţi seara, într-un atac cu bombă comis în oraşul Yola, din nord-estul Nigeriei, a declarat Aliyu Maikano, un oficial al filiale locale a Crucii Roşii. La aproximativ 650 de kilometri spre nord-vest, în oraşul Kano, un dublu atentat sinucigaş s-a soldat miercuri cu 15 morţi şi cel puţin 53 de răniţi, într-un târg de telefoane mobile, a declarat Muhammad Musa Katsina, comisar la poliţia din localitate.

Cele două kamikaze, despre care Katsina a afirmat că erau fete cu vârste de 11 şi respectiv 18 ani, au detonat explozibilii pe care îi aveau asupra lor după-amiaza, în timp ce târgul era aglomerat. Fetele au fost aduse în zonă cu un microbuz care transporta şi alţi copii, suspectaţi că erau tot atacatori sinucigaşi, a mai spus Katsina.

Atentatele nu au fost revendicate, dar gruparea islamistă Boko Haram este principalul suspect. Organizaţia teroristă a mai atacat târgul din Kano în ianuarie 2012, omorând 185 de oameni în atacuri armate şi cu bombe.