Două femei suspectate de terorism, arestate în vecinătatea României
Poliția ungară a arestat la granița cu Serbia două femei pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare pentru activități teroriste, transmite Reuters, care citează un comunicat postat pe site-ul Ministerului de Interne. Ele urmăreau să ajungă în Siria și să se alăture unor grupări aflate în legătură cu Statul Islamic.
Suspectele sunt o belgiancă în vârstă de 18 ani și o franțuzoaică de 19 ani. Au fost reținute în noaptea de joi spre vineri în urma unui control efectuat la punctul de frontieră Roszke asupra pasagerilor unui autocar care plecase din Viena cu destinația Sofia. La controlul actelor, polițiștii de frontieră au remarcat că pașaportul uneia dintre tinere era fals. Gyorgy Bakondi, consilier pe probleme de securitate al premierului ungar Viktor Orban, a declarat, pentru MTI, că cele voiau să ajungă la Damasc, scrie Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al executivului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, a precizat că suspectele intenționau să se alăture unor grupări extremiste ce au legături cu Statul Islamic.
Ungaria a fost una dintre țările aflate pe ruta de tranzit folosită în 2015 de sute de mii de migranți dornici să ajungă în vestul Europei. Între timp, autoritățile ungare au construit un gard la granița cu Serbia și la cea cu Croația, au înăsprit legislația și au instituit patrule ale poliției și ale armatei pentru a descuraja trecerea ilegală a frontierei.