Două bombardiere rusești interceptate de avioanele de vânătoare SUA lângă Alaska
Avioanele de vânătoare americane au fost mobilizate în Alaska, joi, pentru a intercepta două bombardiere ruse.
Avioane de vânătoare americane au fost mobilizate, joi, pentru interceptarea a două bombardiere ruse în apropierea coastelor Statelor Unite şi Canadei, anunţă Comandamentul nord-american pentru apărarea aerospaţială (NORAD), potrivit Deschide.md.
"Două avioane F-22 şi două CF-18, asistate de aeronave E-3 Sentry, KC-135 şi C-130 din cadrul NORAD au identificat pozitiv şi interceptat, pe 8 august, două bombardiere Tu-95 în Zona de identificare aeriană din largul statului american Alaska şi Canadei", a transmis Comandamentul nord-american pentru apărarea aerospaţială.
"Avioanele ruse au rămas în spaţiul aerian internaţional în zona Mării Beaufort; nu au intrat niciun moment în spaţiul aerian suveran american ori canadian", a dat asigurări NORAD.