Donald Trump s-a întâlnit cu rapperul Kanye West. Ce şi-au spus cei doi
Rapperul Kanye West s-a întâlnit cu Donald Trump, marți, la New York, apărând pentru scurt timp alături de președintele ales al Statelor Unite în holul Trump Tower, informează Reuters și EFE.
"Prieteni, doar prieteni", a spus Trump, numindu-l pe muzician "un om bun" pe care îl cunoaște de mult timp. West a refuzat să răspundă întrebărilor reporterilor, spunând doar: "Vreau doar să fac o fotografie, chiar acum''.
Rapperul a venit la Trump Tower însoțit de câteva persoane, însă soția sa, femeia de afaceri Kim Kardashian, nu a fost prezentă.
West a fost spitalizat pentru epuizare luna trecută, după o serie de polemici publice și anularea restului concertelor din turneul său în Statele Unite "Saint Pablo Tour", precum și după câteva luni solicitante pentru artist și pentru soția sa, după ce aceasta a fost jefuită sub amenințarea armei în Paris, forțând familia să-și reevalueze securitatea și profilul public.
Rapperul în vârstă de 39 de ani a reținut atenția presei în luna noiembrie, când a fost huiduit în timpul concertului său de la San Jose, California, pentru că și-a declarat susținerea pentru Donald Trump.