MENIU

Donald Trump l-a demis din funcție pe directorul FBI, James Comey. Document

Președintele american, Donald Trump, l-a demis marți pe directorul FBI, James Comey, printr-o scrisoare transmisă personal, transmite CNN, citând Casa Albă. Reamintim că la începutul lunii martie, Comey a respins acuzaţiile preşedintelui Donald Trump care a spus că predecesorul său, Barack Obama, i-ar fi interceptat convorbirile telefonice. Pe de altă parte, AFP amintește că FBI este instituția însărcinată cu ancheta asupra eventualelor legături între echipa de campanie a lui Trump și Rusia.

CNN a publicat și scrisoarea prin care Trump îl informează pe Comey că este eliberat din funcție, cu efect imediat. Trump precizează în document că a ajuns la concluzia că  acesta ”nu este capabil efectiv” să conducă FBI. (Scrisoarea se regăsește în galeria foto a articolului).

"Este esențial să găsim o nouă conducere pentru FBI care să restabilească încrederea publică în misiunea sa vitală de aplicare a legii", mai arată Trump în scrisoarea către Comey.

"Deși am apreciat că m-ați informat, în trei ocazii distincte, că nu făceam obiectul vreunei anchete, sunt totuși de acord cu analiza Departamentului Justiției conform căreia dumneavoastră nu sunteți capabil să conduceți de o manieră eficace Biroul", arată Trump, citat de AFP.

Cine este James Comey. Numit de Obama, pentru 10 ani

Ex-procuror federal și fost vice-ministru al Justiției, James Comey, 56 de ani, a fost numit la șefia FBI de Barack Obama, în 2013, pentru un mandat de 10 ani.

El și-a apărat miercurea trecută, în cursul unei audieri în Senat, decizia de anul trecut de a anunța public, înaintea scrutinului prezidențial de pe 8 noiembrie, că agenția sa a deschis o nouă anchetă cu privire la folosirea unui server privat de către candidata democrată Hillary Clinton, conform Reuters.

'A ascunde (această anchetă) ar fi fost, din punctul meu de vedere, catastrofal', a declarat Comey, audiat de comisia juridică a Senatului, insistând că 'a fost alegere dificilă', pentru care nu a avut o altă variantă, anunță Agerpres.

Senatorii l-au întrebat pe Comey de ce a decis să dezvăluie public investigația privind-o pe Hillary Clinton, nu însă și pe cea referitoare la presupuse contacte inadecvate ale republicanului Donald Trump sau ale unor apropiați ai acestuia cu agenți ruși. Comey a încercat să-i convingă pe membrii comisiei că a făcut alegerea corectă: 'Mi se face ușor greață să mă gândesc că noi am fi putut avea un oarecare impact asupra alegerilor, dar, cinstit vorbind, nu aș schimba acea decizie', a comentat el.

Hillary Clinton a declarat marți că i-a fost deturnată candidatura de scrisoarea prin care James Comey anunța Congresul despre noua ancheta cu privire la folosirea unui server privat pe când conducea Departamentul de Stat, și de publicarea de către Wikileaks a e-mailurilor șefului său de campanie John Podesta, puse la dispoziție, se pare, de hackeri ruși.

La 28 octombrie, James Comey a adresat o scrisoare Congresului în care anunța că FBI a început examinarea unor noi e-mailuri ce ar putea fi relevante pentru ancheta privind modul în care Hillary Clinton a gestionat informații clasificate în perioada în care a condus Departamentul de Stat.

Șeful FBI a declarat atunci că s-a simțit obligat să facă publică respectiva informație.

Acuzațiile lui Trump, către Obama: Mi-a ascultat telefonul din Turnul Trump

În martie, James Comey ar fi solicitat Departamentului de Justiţie să respingă acuzaţiile că Obama ar fi ordonat interceptarea convorbirilor telefonice în timpul campaniei electorale de anul trecut.

Potrivit surselor din presa americană, Comey ar fi solicitat rectificarea acestor afirmaţii ce insinuează în mod eronat că FBI ar fi încălcat legea. Informaţia a apărut în The New York Times şi a fost confirmată de NBC. Departamentul de justiţie nu au emis imediat o declaraţie ca răspuns la presupusa solicitare făcută de James Comey. Mass-media din SUA a citat mai mulţi oficiali care au declarat că şeful FBI este de părere că nu există dovezi care să sprijine acuzaţiile lui Donald Trump.

Purtătorul de cuvânt al lui Obama: Pur și simplu fals

Purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama a catalogat acuzaţiile făcute de Donald Trump ca fiind ”pur şi simplu false”. ”Îngrozitor! Tocmai am descoperit că Obama mi-a ascultat telefonul din Turnul Trump, chiar înainte de alegeri. Nu a descoperit nimic”. ”Este legal ca un preşedinte în funcţie să intercepteze convorbiri chiar înaintea alegerilor?”, a adăugat acesta. Donald Trump a făcut aceste acuzaţii prin intermediul unir postări făcute pe pagina sa de Twitter. Preşedintele american nu a specificat de unde anume ar deţine informaţiile legate de acuzaţiile făcute. La rândul lor, oficialii preşedintelui american au comunicat că nu cunosc de unde ar fi putut proveni acuzaţiile vehiculate de liderul de la Casa Albă.