MENIU

Donald Trump jr. a recunoscut corespondența purtată cu Wikileaks înainte de alegerile din 2016

Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA, a recunoscut că a avut contacte cu WikiLeaks în timpul campaniei prezidenţiale câştigate de tatăl său în anul 2016, informează site-ul postului France 24, citat de Mediafax.

Fiul preşedintelui american a publicat mesaje prin care confirmă relatările că ar fi intrat în contact cu WikiLeaks, în campania electorală, la câteva ore după ce publicaţia The Atlantic a dezvăluit fragmente din corespondenţa între Donald Trump jr. şi organizaţia fondată de Julian Assange.

Schimbul de mesaje între fiul preşedintelui şi organizaţie au avut loc în perioada în care WikiLeaks publica emailuri sustrase de la şeful campaniei lui Hillary Clinton, contracandidata republicanului Donald Trump.

Mesajele arată WikiLeaks lăudând afirmaţiile pozitive ale lui Donald Trump, în acel moment candidat la preşedinţia SUA, în ceea ce priveşte organizaţia fondată de Assange şi cerându-i lui Trump Jr., să publice declaraţiile fiscale ale tatălui său.

"Iată întreg schimbul de mesaje cu @wikileaks (cu cele 3 răspunsuri ale mele), pe care una din comisiile Congresului a ales să le divulge selectiv. Ce ironie!", a scris Donald Trump Jr. pe Twitter.

Avocaţii fiului preşedintelui american au prezentat mesajele celor trei comisii din Congres care anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi.

Mesajele publicate aparent indică faptul că fiul preşedintelui a ignorat o mare parte din mesajele de la WikiLeaks, răspunzând doar la câteva.

Serviciile secrete americane au concluzionat că agenţia militară de spionaj rusă a furnizat organizaţiei WikiLeaks informaţii despre "oficiali din Partidul Democrat". WikiLeaks a negat categoric că Rusia ar fi fost sursa informaţiilor divulgate.

Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA, mai este implicat şi în cazul unei întâlniri cu presupuşi oficiali ruşi, în timpul campaniei electorală, cu scopul de a obţine informaţii compromiţătoare despre fosta candidată democrată Hillary Clinton.

În martie 2016, WikiLeaks a publicat o arhivă de peste 30.000 de e-mailuri trimise către şi de la un server privat al lui Hillary Clinton, în timpul mandatului acesteia de secretar de stat al SUA (2009-2013). Ulterior, WikiLeaks a prezentat aproximativ 20.000 de e-mailuri ale Comitetului Naţional Democrat din SUA, precum şi e-mailuri ale lui John Podesta, şeful de campanie al lui Hillary Clinton.

Mai multe articole despre:
alegeri SUA Hillary Clinton Donald Trump WikiLeaks