MENIU

Donald Trump, în pragul unei decizii care va afecta grav întreaga lume

Președintele american, Donald Trump, a prevăzut marți o reuniune a principalilor săi consilieri economici pentru a discuta despre participarea Statelor Unite la Acordul de la Paris privind schimbările climatice, din care intenționează să se retragă, transmite AFP, citată de Agerpres.

După luni de incertitudine, omul de afaceri republican pare pe punctul de a decide dacă va onora acordul semnat în decembrie 2015 vizând să limiteze încălzirea planetei.

O retragere a Statelor Unite ar compromite serios eforturile internaționale pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră, responsabile de modificarea periculoasă a climei, potrivit majorității experților.

Statele Unite sunt al doilea mare producător de emisii de bioxid de carbon (CO2) din lume, după China.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump a afirmat că schimbarea climei este o "farsă" comisă de China și a promis să anuleze Acordul de la Paris odată ajuns președinte.

La patru luni după instalarea în Biroul Oval, el nu a luat încă o decizie oficială în legătură cu acest subiect.

Potrivit unui oficial american cu rang înalt, discuțiile serioase urmează să înceapă marți între președinte și consilierii săi apropiați. "Ei se vor întâlni miercuri la orele 13.30" (17.30 GMT), a declarat această sursă.

Potrivit responsabilului pe probleme de mediu din cadrul Departamentului de Stat, David Bolton, "chestiunea punctului de vedere al Statelor Unite asupra Acordului de la Paris se află încă în studiu în cadrul guvernului american".

"Președintele nostru a făcut cunoscut că intenționează să ia o decizie în următoarele săptămâni, nu în această săptămână", a precizat el luni.

Mai multe articole despre:
Donald Trump acordul de la paris