Donald Trump, audiat la Biroul Procurorului General din New York! ACUZAȚIILE care i se aduc fostului președinte SUA
Donald Trump a fost interogat - sub jurământ - miercuri, în cadrul unei lungi anchete civile a Procuraturii Generale din New York cu privire la afacerile sale, în contextul în care miliardarul se află în centrul unui val de proceduri judiciare.
Audierea lui Trump are loc după ce agenţi FBI i-au percheziţionat proprietatea Mar-a-Lago, în Florida - în cadrul altei anchete federale - care vizează să stabilească dacă a luat cu el dosare clasificate atunci când a plecat de la Casa Albă.
El a sosit la biroul procurorului general al New Yorkului miercuri, cu puţin înainte de ora locală 9.00 (16.00, ora României) într-un convoi de maşini.
La plecarea de la Trump Tower, la New York, în această scurtă deplasare în centru, el le-a făcut semne jurnaliştilor prezenţi, însă nu a făcut vreo declaraţie.
În cadrul acestei anchete civile a procurorului general Letitia James, Trump Organization a lui Donald Trump este acuzată de subevaluarea sau supraevaluarea unor bunuri imobile - terenuri de golf sau zgârie-nori - cu scopul de a înşela bănci şi fiscul.
"(Sunt) la New York la noapte. Mă întâlnesc mâine cu procurorul general rasist al New Yorkului în continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria SUA!", a scris Trump pe Truth Social, reiterându-şi acuzaţii cu privire la James, o afro-americană, şi la anchetă.
"Măreaţa mea companie şi eu suntem atacaţi din toate părţile", a acuzat el, denunţând o "republică bananieră!".