MENIU

Donald Trump aruncă în aer economia mondială

Donald Trump aruncă în aer stablitatea economică a planetei. Preşedintele american a aprobat impunerea unor tarife pe importurile în valoare de 55 de miliarde de dolari din China. Măsuri identice vizează şi schimburile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, ceea ce aruncă Washingtonul într-un război economic total. 

Lista finală a importurilor chinezeşti impozitate de Statele Unite cuprinde 800 de produse diferite, de la echipament optic, la reactoare nucleare. În total, bunuri în valoare de până la 55 de miliarde de dolari, care vor fi taxate de acum încolo cu 25 la sută. Alegerea nu este întâmplătoare, potrivit analiştilor Bloomberg. Au fost ţintite cu impozite exact acele domenii în care China şi-ar dori să deţină supremaţia mondială până în 2025: 

Donald Trump susţine că prin aceste măsuri încearcă să reducă importurile din China şi să echilibreze astfel deficitul comercial, estimat în 2017 la 336 de miliarde dolari. Beijingul ameninţă însă cu măsuri asemănătoare. 

"Avem acum două opţiuni. Una este cooperarea şi câştigul pentru ambele părţi. Cealaltă este confruntarea şi pierderi pentru ambele părţi. Noi am ales-o pe prima şi sperăm că Statele va face aceeaşi alegere înţeleaptă. Bineînţeles, suntem pregătiţi şi pentru a doua variantă," a declarat ministrul de Externe al Chinei

Tensiunile dintre primele două economii vin în condiţiile în care şi Uniunea Europeană a aprobat taxe vamale pe produse în valoare de 2,8 miliarde de euro provenite din SUA. Sunt vizate bunuri precum jeanşii, motocicletele sau bourbonul. 

Perspectiva unui război economic îngrijorează însă Fondul monetar internaţional, care se teme de unde de şoc în economiile din lumea întreagă. 

Mai multe articole despre:
Donald Trump