MENIU

Donald Trump a autorizat înarmarea luptătorilor kurzi din Siria

Președintele american, Donald Trump, a autorizat înarmarea luptătorilor kurzi din Siria "atât cât este necesar pentru a asigura o victorie clară" în preconizatul asalt pentru recucerirea orașului Raqqa de la gruparea Stat Islamic, a precizat marți Pentagonul, citat de Reuters.

Ankara s-a opus cu fermitate sprijinirii elementelor kurde din cadrul Forțelor Democratice Siriene susținute de SUA, văzând YPG (Unitățile de protecție a poporului kurd) ca extensia siriană a formațiunii PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), aflată în insurgență în sud-estul Turciei din 1984, conform Agerpres.

"Suntem foarte conștienți asupra preocupărilor de securitate" ale partenerului nostru de coaliție, Turcia, a declarat purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Dana White, care călătorește alături de secretarul american al Apărării, Jim Mattis, în Lituania.

"Dorim să reasigurăm poporul și guvernul Turciei că Statele Unite sunt angajate să prevină riscuri suplimentare de securitate și să-l protejeze pe aliatul nostru NATO", a adăugat aceasta.

Finanțarea "pentru furnizarea unui ajutor pentru YPG a fost aprobată", declarase anterior un responsabil american care a dorit să-și păstreze anonimatul, citat de AFP.

"Aprobarea are efect imediat dar termenele livrărilor de arme urmează să fie stabilite", a adăugat acesta.

Responsabilul american nu a dezvăluit ce tipuri de arme vor fi furnizate și utilizate în încercarea de recucerire a orașului Raqqa, bastionul SI din Siria.

Această decizie a Washingtonului în favoarea milițiilor kurde YPG, considerate "teroriste" de către Ankara, va provoca în mod sigur furia Turciei, notează AFP.

Cu câteva ore înainte de anunțul privind furnizarea de arme pentru YPG, secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a declarat la Copenhaga că SUA ar urma să asocieze Turcia la operațiile militare de recucerire a orașului Raqqa.