MENIU

Domnișoara de onoare s-a spânzurat la 31 de ani. Motivul e cutremurător. Toți au început să plângă

O tânără care traversa o depresie și se temea că va rămâne singură toată viața s-a spânzurat într-o noapte în care a consumat foarte mult alcool.

Danielle Saul, o tânără de 31 de ani din Marea Britanie, a fost găsită spânzurată în apartamentul ei din Manchester, anul trecut, scrie Daily Mail. Motivul: singurătatea.

Potrivit prietenilor și familiei, Danielle a văzut cum toate prietenele ei și-au întemeiat familii, s-au căsătorit sau chiar au făcut copii.

În acest timp, ea se mai confrunta cu depresia provocată de despărțirea de fostul ei iubit, moment petrecut însă cu cinci ani în urmă.

În seara în care tragedia a avut loc, Danielle și-a invitat fostul iubit și pe mai mulți prieteni acasă la ea. În apartament au continuat să bea, dar petrecerea s-a sfârșit, iar iubitul a plecat fără să existe o împăcare, așa cum ea și-ar fi dorit.

Trupul tinerei a fost găsit trei zile mai târziu, spânzurat, în apartament. Medicul legist a precizat că moartea a asurvenit pe fondul consumului de alcool.

 

 

Mai multe articole despre:
sinucidere Manchester