MENIU

Doliu în lumea modei. Una dintre supermodelele din anii 1990 a murit la vârsta de 56 de ani

Doliu în lumea modei / Arhivă

Tatjana Patitz, una dintre supermodelele din anii 1990, a murit la vârsta de 56 de ani, scrie The Guardian.

Patitz a cunoscut celebritatea în ianuarie 1990, atunci când a apărut alături de Naomi Campbell, Cindy Crawford, Linda Evangelista şi Christy Turlington purtând celebrele bodysuits Giorgio di Sant’ Angelo cu Levi jeans pe coperta British Vogue. 

Fotografiată în alb-negru de Peter Lindbergh, a reprezentat un reper pentru moda minimalistă a anilor '90. Dar pentru femei, imaginea a devenit o încoronare pentru „supermodele”, definindu-le drept simbol suprem al culturii populare din acel deceniu. Şi această coperta i-a atras atenţia lui George Michael, care le-a cooptat în memorabilul său videoclip "Freedom!". 

Eleganţa fotomodelului de origine germană şi fizicul atletic au făcut-o favorita caselor Chanel şi Versace, pentru care a defilat pe podiumuri şi a apărut în campanii de publicitate. Dar Patitz s-a retras în California, departe de petrecerile de modă. 

„Era mult mai puţin vizibilă decât colegele ei - mai misterioasă, mai adultă - şi asta avea atracţia ei”, îşi aminteşte Anna Wintour, directorul de operaţiuni al Condé Nast şi director editorial global al Vogue.

Patitz încă lucra în modelling în 2019, când a păşit pe podiumul Etro la Săptămâna Modei de la Milano şi a fost fotografiată pentru Vogue cu fiul ei Jonah Johnson.

Mai multe articole despre:
doliu Tatjana Patitz fotomodel